vineri, 30 august 2013

Review: Rayman Legends - amintiri din copilarie - PlayStation 3


      Rayman Legends a fost anunțat inițial ca fiind exclusiv pentru consola Wii U a celor de la Nintendo, dar a ajuns până la urmă pe toate platformele importante. Copiii din noi se pot bucura de acest platformer colorat pe PC, PlayStation 3, Xbox 360, PS Vita și, bineînteles, pe Wii U.

      Eu cred că nu am mai jucat un titlu Rayman de pe la începutul anilor 2000 și, când cei de la Ubisoft Romania mi-au propus să scriu un review pentru Legends, am fost tare bucuros, deoarece, din când în când, avem nevoie de o pauză de la jocurile pline de la dramă, scenarii apocaliptice, zombies și atacuri teroriste, și trebuie să hrănim și copilul din noi care vrea să râdă și să se bucure de stagii colorate cu muzică amuzantă și efecte sonore absolut hilare.

      Deși, după cum spuneam, nu am mai avut contact cu Rayman de foarte multă vreme, când am pornit jocul am realizat cu plăcere că ideea de bază a rămas cea pe care o stiam: Rayman trebuie să parcurgă un nivel, să adune tot Lums-uri, să se ferească de creaturile care i-au pus gând rau și să ajungă la linia de sosire în cel mai scurt timp posibil. Fiecare nivel este diferit si aduce ceva nou, starnindu-ne curiozitatea.


      Vom alerga la viteze năucitoare, vom pluti și ne vom scufunda în adâncuri în acest platformer 2D plin de viață. Rayman Legends este unul din cele mai bune jocuri ale genului, este de calibrul Super Mario și, din punctul meu de vedere, mai bun decât LittleBigPlanet. Nivelurile sunt extrem de frumoase, de colorate și pline de detalii. Se vede câtă atenție s-a pus în crearea lor. Obstacolele pot fi depașite fie prin viteză de reacție, fie prin rabdare și ateție specială. Dacă vom muri, și vom muri destul, va fi din vina noastră, nu din cauza jocului.

      Legends ne va face să stăm cu gura căscată și să apăsăm butoanele controller-ului instinctiv pentru fiecare săritură sau lovitură aplicată inamicilor. La sfârșitul ficărei lumi, sunt 6 în total, vom avea de înfruntat un boss. Acest lucru poate fi făcut folosind diferite strategii pe care trebuie să le descoperim cât timp ne luăm bătaie. După ce vom câștiga aceste bătălii, vom primi un premiu constând într-un nivel muzical. Este destul de greu de explicat sentimentul pe care l-am avut când am descoperit acest aspect, dar pot să vă spun că le-am jucat cu un zâmbet pe buze de fiecare dată. 


     În anumite situații vom avea nevoie de ajutor și acesta va veni din partea lui Murfy, care poate tăia sfori, muta platfome pentru a ne ajuta să parcurgem câte o gaură mai mare, să gâdile inamicii și chiar să-i lovească. Până și ecranul de încărcare este jucabil și, dacă ne mișcăm destul de repede, putem câștiga o viată în plus înainte de începerea nivelului. Sunt și stagii din Rayman Origins care se pot debloca după ce colectăm suficiente Lums-uri. 

      Fiecare mecanică de joc este introdusă la timpul potrivit și cred că Legends oferă o experientă perfectă și pentru jucătorii noi, cum sunt eu, dar și pentru cei care au jucat Rayman Origins în 2011. Sunt și două moduri bonus: Invaded in care trebuie să parcurgem niveluri pe care le-am terminat în trecut, în sens invers, pentru a le elibera de invadatori si modul Kung Foot care ne permite să jucăm un soi de football minimalist. Sunt aceste mici lucruri, care pe lângă cele menționate deja, fac din Rayman Legends unul din cele mai distractive jocuri lansate în ultima vreme.


      Rayman Legends poate fi jucat cooperativ cu până la 3 prieteni, pe aceași consolă. Am jucat doar în 2, dar cred că ar deveni destul de greu de ținut ochii pe personajul meu dacă ar fi 4 pe ecran. Din păcate, experiența coop este restricționată, fiind posibilă numai offline. Ar prinde tare bine un patch care să permită unor prieteni de pe PlayStation Network să ni se alăture aventurii.


      Grafic jocul este superb, colorat, viu. Atenția la detalii este evidentă și faptul că fiecare nivel este complet diferit față de cel pe care tocmai l-am terminat, nu ne lasă să ne plictisim. 

      Sunetul are un rol cheie în acest joc. Fiecare tema muzicală este creată special pentru nivelul pe care îl jucăm, iar stagiile speciale, de care spuneam mai sus, sunt fantastice. 

      Rayman Legends aduce o notă de amuzament în viața jucătorului. Este de departe cel mai bun platformer pe care l-am jucat în ultima vreme. Atenția la detaliu și dragostea pusă în acest joc sunt caracteristice studiourilor 1st party.


      Acest joc primește din partea mea nota 10. Ca minusuri am considerat momentele în care mi-am încurcat degetele pe gamepad pentru a-l controla și pe Murfy și faptul că jocul nu are componentă online, în afara de niște learderboard-uri și chellenge-uri săptămânale, dar aceste mici inconveniente se pot trece cu vederea când vine vorba de un pachet atât de complex pe cât este Rayman Origins.




      

      

      

      

      


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu