joi, 22 august 2013

Review: Tom Clancy's Splinter Cell: Blacklist - Fantoma și pantera - PlayStation 3




      Tom Clancy's Splinter Cell: Blacklist va fi lansat maine în Europa. Datorită prietenilor de la Ubisoft Romania, am avut acces la acest titlu ceva mai devreme și, după multe ore de joacă, mă apuc să scriu acest review.

      În primul rând trebuie să ne asigurăm că Blacklist are ingredientele necesare ale unui joc ce poată amprenta Tom Clancy:

      O poveste foarte credibilă? check
      Un grup terorist care pune în pericol securitatea națională a Statelor Unite? check
      O echipă de profesioniști formtă din cele mai talentate minți din CIA, NSA, HLS? check
      Misiuni care ne duc dintr-o locație exotică în alta? check
      Scene de acțiune demne de filmele de la Hollywood? check
      Întorsături de situație? check
      Agenți secreți, spioni, operatori speciali și un personaj negativ ca la carte? check
      O mulțime de arme și gadget-uri? check
      Cea mai nouă tehnologie disponibilă, cu tente futuristice? check

      
      Sam Fisher? check? Mda, am ajuns la una din probleme. Sam este ''jucat'' de un nou actor și acest lucru se simte. Michael Ironside se pare că și-a luat la revedere în Splinter Cell: Conviction și i-a lasat locul lui Eric Johnson, care nu reușește să fie atât de morocănos și amuzant cum era Michael. Cei de la Ubisoft au avut un motiv foarte întemeiat pentru a face această schimbare. Tehnologia de motion capture a avansat foarte mult în ultima vreme și acum preferă să capteze și vocea și mișcările personajului principal în același timp pentru a oferi o experiență cât mai reală jucătorului. Sincer, nu-l vad pe Ironside alergând și sărind peste obstacole sau cățărându-se pe pereți. Eric are 34 de ani, deci este mult mai potrivit pentru asemenea activități. 

       Splinter Cell: Blacklist stă cam între Chaos Theory și Conviction. Partea cea mai frumoasă în Blacklist constă în faptul că putem aborda majoritatea misiunilor exact așa cum dorim. Noi alegem dacă încercăm să trecem printr-o misiune complet nedetectați sau dacă folosim forță letală. Este un sentiment tare plăcut să ai o multitudine de optiuni la îndemână. De exemplu, când avem un inamic în față putem să-l neutralizăm folosind arte marțiale, electrocutăm, adormim utilizând un sticky shocker, dezorientăm prin aruncarea unei grenade cu fum, dam foc folosind o grenadă incendiară, luăm prizonier, împuscăm sau ignorăm complet. În caz că este pe un balcon, pe un pod sau la o fereastră  îl putem apuca de haine și arunca de acolo.

      Ideea este că Splinter Cell: Blacklist se poate juca fie stealth precum clasicul Chaos Theory, fie guns blazing așa cum a fost Conviction. În foarte puține situații vom fi forțați de poveste să folosim o metoda sau alta, dar în general putem rezolva situația așa cum dorim noi.

ț

      Povestea este una ruptă din cărțile Tom Clancy: Un grup terorist care se numește The Engineers atacă o bază militară și omoară sute de soldați, după care lansează un comunicat în care cer retragerea trupelor Amercane staționate în alte tări. În caz contrar, la fiecare 7 zile vor mai ataca un punct strategic al Statelor Unite. Sam Fisher este chemat la datorie și, împreună cu cei mai talentați specialiști din serviciile de inteligență, trebuie să oprească Lista Neagră. Sam va fi permanent supărat și extrem de agresiv, va tortura, va amenința, va executa și va încălca orice regulă pentru a împiedica aceste atacuri. 

      Echipa lui Sam, 4th Echalon, are ca sediu un avion imens, numit Paladin, un fel de Normandy din Mass Effect, unde au acces la toate informațiile necesare misiunilor și, mai mult de atât, pot ajunge oriunde pe glob în cel mai scurt timp posibil. Fisher poate interacționa cu membrii echipajului, poate vorbi la telefon cu Sarah, fiica lui, și poate porni misiuni solo, coop sau meciuri multiplayer direct dintr-o interfată încorporată în aparatele avionului. S-a pus accent foarte mare și pe customizare. În fiecare misiune primim puncte pentru modul în care trecem prin ea și după aceea folosim aceste puncte pentru a upgrada avionul sau pentru a cumpăra noi funcții pentru arme, gadget-uri sau costumele lui Sam. Sunt trei moduri de joc pentru care suntem răsplătiți cu puncte:


        Ghost - unde ne furisăm pe lângă adversari și nu folosim fortă letală; Panther - unde trecem prin locații neutralizând inamicii fără să pornească alarma; Assault - unde intrăm peste ei cu armele pe foc automat și folosind forță letală.

      Povestea, după cum era de așteptat, se desfășoară într-o multitudine de locații. Când suntem în Iraq, încercând să infiltrăm o tabără de insurgenți, când pe străzile ploioase ale Londrei sau în Dallas pentru a salva niște ostatici. Ne găsim și într-un tren care merge cu mare viteză. Avem o misiune la un bunker care ne aduce aminte de primele jocuri ale seriei și la un moment dat ajungem chiar în îndepărtata Americă de Sud. După cum spuneam și mai sus, Sam are foarte multe gadget-uri: Sticky cams, sticky shockers, drone, ochelari cu nightvision și chiar cu sonar. Toate aceastea se pot upgrada. Dacă mai sus m-am plâns de faptul că Michael Ironside nu mai este, la capitolul gameplay, ma bucur să vad cum se mișcă personajul. Fie că se ascunde după colțuri sau ca merge pe furiș prin spatele inamicilor sau îi atacă pe neașteptate, noul Sam exprimă fluiditate.

      Splinter Cell: Blacklist nu arată foarte bine, mai ales în secvențele cinematice, dar se poate juca fără probleme. Sunt câteva efecte, în general ale vremii, care aduc o notă mai ridicată de realism întregii experiențe. Sunetul este bun, vocile personajelor, discuțiile dintre ele și muzica te ajută să stai în universul creat. Înainte de fiecare misiune există un brifing în care, uneori, poți alege dacă oprești începerea misiunii pentru a te ocupa de o situație specială care tocmai s-a ivit. 


      Pe lângă campania single player, exista și 14 misiuni co-op, care sunt foarte bine puse la punct și câteodată chiar mai interesante decât cele principale. Mai mult de atât, avem și multiplayer competitiv. Modul Spies vs Mercs s-a întors și are un twist - acum putem avea echipe de 4 vs 4 și nu doar de 2 vs 2 ca în jocurile precedente. De asemenea există Uplink și Team Deathmatch în care avem echipe mixte de spioni și mercenari.

       Un lucru de menționat este faptul că Splinter Cell: Blacklist NU necesită online pass. Era și timpul - majoritatea publisherilor au renunțat la acest inconvenient.


      În concluzie, Tom Clancy's Splinter Cell: Blacklist este un joc foarte bun, în care poți petrece sute de ore. Fie că vrei să încerci o abordare diferită pentru misiunile din campanie, fie că joci splitscreen coop sau online coop sau că lupți în Spies vs Mercs, jocul are multe clipe frumoase de oferit. Indiferent că esti un fan al vechilor jocuri sau că vrei un action de zile mari, Blacklist este jocul pe care ar trebui să-l încerci. 

      Dacă nu-mi plăcea atât de mult povestea și libertatea oferită, probabil îi dădeam o notă  de 8.5 din cauza graficii, dar mi-au plăcut prea mult cele menționate mai sus, așa că nota finală este 9.